Această familie cuprinde acarieni care posedă un sistem respirator traheal, sînt acoperiți de numeroși peri penați, mătăsoși, iar în stare lai vară duc o viață parazită hrănindu-se pe diverse mamifere, reptile sa păsări și atacînd și omul. în stare adultă duc o viață liberă, hrănindu-s cu sucuri vegetale.
Prezentăm din această familie genul Thrombicula (sin. Leptothron. bidium) cu specia autumnalis (Shaw, 1970).
Thrombicula autumnalis. Masculul nu este încă cunoscut. Femela măsoară circa 2 mm în lungime, inclusiv rostrul, pe o lărgime de 850 șj E lipsită de ochi. Are o culoare albă-gălbuie. Bostrul este acoperit d un epistom denticulat la capătul distal. Chelicerele au forma uno cîrlige. Palpii maxilari sînt compuși din 5 articole, dintre care cel ma mare este al doilea. Cel de al patrulea posedă un cîrlig mare, trifid, ia al cincilea continuă pe al patrulea inserat pe marginea sa internă (M N eveu-Lemaire).
Pe ambele fețe, corpul acarianului este acoperit de numeroși pei penați, cu atît mai lungi și mai deși cu cît sînt mai posteriori, mai ale pe fața dorsală. Orificiile stigmatice se află de o parte și de alta a bazei capitulului. înaintea celei de-a treia perechi de picioare, corpul are ' constricție relativ adîncă care dă formei generale a corpului aparența existenței unor umeri. Orificiul genital este situat pe fața ventrală înaintea celui anal și este înconjurat de 3 perechi de ventuze.
Larva este intens colorată in roșu viu, de unde și numele populai sub care sînt cunoscuți paraziții în Franța, de „rougets” (roșcovani) A fost mai demult considerată ca reprezentînd o specie aparte și purt; numele de Leptus autumnalis. Măsoară 225 pe 190 p cînd este flămîndă Cînd e sătulă, dimensiunile ei sînt mult mai mari. Aparatul său bucal ste asemănător cu acel al femelei adulte. Posedă numai 3 perechi de picioare alcătuite din cîte 6 articole. Pe ambele fețe posedă numeroși peri penați. Pe fața dorsală prezintă un scut pentagonal ciuruit de numeroase mici orificii și de fiecare parte cîte două perechi de ochi. Tarsele se termină prin două unghii puternice, între care se găsește o a treia unghie mai lungă și mai subțire (M. Neveu-Lemaire).
Evoluția. Potrivit lui Wilkocs și Ranson Mahr. femela depune 30—50 de ouă pe zi. Larvele abia ieșite din ouă aleargă să se hrănească. Actul hrănirii durează 4—5 zile. Cînd au devenit sătule, ele se desprind de pe gazdă, absorb apă și după puține zile se transformă în nimfe de gradul întîi, care și-au pierdut culoarea strălucitoare, ochii, dar, în schimb, au căpătat a patra pereche de picioare. După scurt timp, nimfa intră intr-un stadiu nimfa! nou pe care autorii sus-menționați îl consideră asemănător cu o pupă, „pupa like”, care va da naștere adultului.
Este interesant modul în care larvele se hrănesc. Ele se fixează în general în dreptul deschiderii unor glande ale pielii sau a unor foliculi piloși, de care se atașează prin cârligele chelicerelor și ale picioarelor lor, după care secretă și împing în plaga pe care o produc cu aparatul lor bucal o salivă cu caractere particulare. Aceasta e capabilă să producă o digestie externă a țesuturilor cu care vine în contact. Digestia progresează în profunzime. Grație ei se produce un adevărat tunel care pornește de la rostrul parazitului și merge în profunzime, tunel care se organizează cu participarea gazdei înseși și care se transformă intr-un tub sau o trompă plină cu material digerat pe care acarianul îl suge cu lăcomie. Acest tub care continuă în interiorul țesuturilor gazdei aparatul bucal al trombiculei a fost denumit de R. V. Talice „histosifon”.
Rolul patogen. Larvele de Trombicula, prin însuși modul lor de hrănite, exercită o acțiune patogenă cutanată foarte serioasă. Contactul cu saliva parazitului este îndelungat întrucât paraziții pot rămîne fixați citeva zile dacă nu sînt îndepărtați mecanic, totodată saliva, capabilă de a produce o topire a țesutului gazdei, e deosebit de nocivă. Pe de altă parte, în general, atacul este multiplu. Un mare număr de larve se •arcă deodată pe suprafața pielii și se concentrează în anumite puncte în care progresiunea lor este împiedicată de diverse obstacole ridicate de lenjeria de corp, ca jartiere, diverse cordoane și altele, ceea ce duce la o suferință mult mai intensă a regiunii atacate. Bolnavul face febră, are insomnie, poate căpăta un eritem generalizat. Regiunile atacate sînt foarte pruriginoase, ceea ce determină scărpinarea lor viguroasă care duce la leziuni ale pielii urmate de suprainfecții microbiene, deci la o piodermită. Cum trombiculele sînt mai numeroase toamna, această dermatită se întâlnește mai cu deosebire toamna și e denumită „eritem autumnal”. :
Dar rolul patogen cel mai important al unor larve de Trombicula este acela de transmitere a tifosului exantematic în Extremul Orient și mai cu seamă în Japonia, unde a fost foarte bine studiat de autorii japonezi. Boala poartă numele de „febra fluvială din Japonia” și este transmisă de mai multe specii ale genului Trombicula din acea regiune geografică, și mai cu seamă de către larvele speciei Trombicula akamushi (E. Brumpt, 1910) (fig. 2a), iar rezervorul de virus cel mai obișnuit este mai ales un rozător de câmpie : .IZicrotus montebelloi, dar și diverși șobolani domestici.
Simptomatologie. Incubația bolii este de 4—10 zile. Ea începe prin zrison puternic care apare brusc, cefalee, febră și adenită corespunzătoare teritoriului limfatic în care s-a produs inocularea. în această regiune
poate apărea și o mică placă de gangrena cu diametrul de cîțiva mm, care se elimină în câteva zile lăsînd în loc o ulcerație cu diametrul de 10—20 mm. Temperatura urcă repede la 40—40,5 °C. Din a treia sau a cineea zi de boală apare, în 30—40% din cazuri, un exantem. El începe la față, trece pe piept, brațe, trunchi și picioare și adesea și pe palme și plante.