• Pentru mai multe informatii apelati (+40) 0765.44.44.22

  •   Oferim consultanta DDD gratuit, contactati-ne acum

  • Fam SARCOPTIDAE - Scabie den pop: "Raia" - "Raie"

     

     

  • FAMILIA SARCOPTIDAE - Caracteristici si combatere - Scabie in denumire pop "Raia"- "Raie"

    Sarcoptidele sînt tot acarieni cu epimerite, dar nu sînt vermiformi. ci globuloși.Reprezentantul cel mai bine cunoscut al acestei familii este Sarcop- tes scabiei, agentul cauzator al rîiei umane.Sarcoptes scabiei. Are o formă globuloasă, ușor ovalară. Cele două sexe se disting ușor după conformația picioarelor. Acestea sînt dispuse pe fața ventrală, în număr de 4 perechi, dintre care două perechi sînt dispuse în jumătatea anterioară, iar celelalte două perechi se găsesc în jumătatea posterioară a corpului. Ele sînt foarte scurte. Au o formă conică, fiind foarte groase proximal și subțiate brusc distal. Fiecare picior e constituit din 5 articole și se termină distal fie cu o baghetă, care poartă la capătul ei terminal o ventuză, fie printr un fir lung și gros de păr. La mascul, perechea întîi, a doua și a patra de picioare se termină cu baghete cu ventuze și numai perechea a treia se termină cu firul de păr.La femelă, ambele perechi posterioare de picioare (a treia și a patra se termină cu cîte un fir mare de păr (fig. 2b).Sexele se deosebesc și prin dimensiuni. Femela măsoară 300—350p (circa o treime dintr-un milimetru), pe cînd masculul măsoară numai 150—200 u (circa o cincime dintr-un milimetru). Pe lingă aceasta, femela este ceva mai ovalară, cu axul mare antero-posterior, masculul e mai rotund.Corpul acarianului e prevăzut cu un mare număr de striații paralele și cu cîțiva spini mari dispuși în mod caracteristic. Femela posedă pe fața dorsală în jumătatea anterioară cîte 3 spini mari de fiecare parte, iar în jumătatea posterioară de fiecare parte cîte 7 spini mari, bifurcați la vîrf. în plus, întreaga porțiune a feței dorsale e presărată cu spini mici, care formează un briu.La ambele sexe, rostrul cu piesele bucale se găsește terminal anterior, iar anusul — terminal posterior.Evoluția. Femela este ovipară. Ouăle sînt ovalare, măsurînd 150 pe 100 p. în momentul depunerii ele prezintă un început de dezvoltare a embrionului. în mod cu totul excepțional femela poate fi însă și vrvipară, cum am avut ocazia să ne convingem pe un exemplar femei găsit într-un caz de scabie norvegiană, boală în cursul căreia fertilitatea parazitului este mult crescută.Din ou eclozează după cîteva zile o larvă hexapodă, la care primele două perechi de picioare se termină cu ventuze, pe cînd cea de a treia — cu cîte un fir de păr.După mai multe năpîrliri în cursul cărora crește, ea se va transforma în nimfă, care e octopodă, dar la care perechea a patra de picioare e mai mică și se termină cu un fir de păr mai scurt.După o nouă năpîrlire apar adulții, masculi și femele. Femela e capabilă să se acupleze și poartă numele de femelă puberă, dar nu posedă încă un orificiu pentru depunerea ouălor. După o nouă năpîrlire va apărea și acest orificiu, care se numește „tocostora”. El este situat pe fața ventrală în regiunea mediană a corpului, după comisura epimerală care prelungește și leagă epimeritele primei perechi de picioare.Femela ovigeră se va înfunda acum in grosimea pielii, într-o galerie pe care și-o sapă singură folosindu-se de puternicul său aparat bucal și își va depune în această galerie, unul cîte unul, ouăle sale pe măsură ce înaintează. După ce și-a depus toate ouăle, ea se oprește din migrarea sa intracutanată, săpîndu-și o cameră puțin mai mare care este cunoscută sub numele de „eminența acariană”. Eenucci a arătat cum poate fi scos parazitul din această eminență, în care se poate pătrunde cu un ac, de care acarianul se agață cu piciorușele sale.Dintre toate formele evolutive prin care trece sarcoptul scabiei, cea mai puțin mobilă este femela ovigeră, care nu se deplasează decît pentru a-și săpa galeria și a-și depune ouăle. Cea mai mobilă și circulantă este femela puberă care poate trece cu ușurință de la o gazdă la alta. Aceasta este forma contagioasă, prin care se răspîndește infecția. Ea are însă maximum de mobilitate noaptea. Contactele nocturne sînt deci cele periculoase pentru contractarea acestei boli, contactele diurne fiind mai puțin primejdioase. Totuși, la contacte prelungite, scabia se poate contracta și ziua, spre exemplu: la dansatori care în timpul dansului se țin de mină sau la copiii care sînt ținuți de inînă, la plimbare, de guvernante cu leziuni scabioase (A. Hardy).Rol patogen. Sarcoptes scabiei este agentul cauzal al scabiei (boala cunoscută sub numele popular de „rîie”). Scabia este o dermatoză foarte pruriginoasă, cu manifestări mai pronunțate noaptea. Pruritul intens îl silește pe bolnav să se scarpine (conștient sau inconștient în somn), producîndu-și leziuni cutanate diverse care complică tabloul clinic al bolii cu manifestări de eczemă, ectimă și chiar flegmoane prin pătrunderea de diverși germeni patogeni.Există anumite regiuni cutanate de elecție în care se localizează parazitul. Acestea sînt: spațiile interdigitale cu fețele laterale ale degetelor ;■ bordul cubital al mîinii cu regiunea articulară a pumnului; peretele anterior al axilei; sinii la femeie (mai ales în preajma mameloanelor); penisul la bărbat; coatele, gleznele, călcâiele, pliurile fesiere. De obicei sînt cruțate : capul, gîtul fața și spatele.Semnul obiectiv patognomonic al bolii, care trebuie căutat”m regiunile de elecțic, este prezența tunelurilor pe care le sapă femela- ovigeră pentru a-și depune ouăle. Ele se prezintă ca niște dîre sinuoase, lungi de cîțiva milimetri (și putând ajunge pînă la 2 cm). La oamenii care nu respectă curățenia corporală, dîra este colorată închis datorită diverselor murdării pe care acarianul le antrenează în galeria săpată. La cei care își îngrijesc cu atenție pielea, acest tunel e greu de recunoscut, în afară de impuritățile antrenate, tunelul este semănat cu numeroasele ouă pe care le depune parazitul în cursul săpării lui, precum și cu materiile fecale ale acarianului.Un al doilea semn obiectiv al rîiei este apariția de vezicule minuscule, translucide („veziculele perlate”) în vecinătatea imediată a tunelului săpat de parazit. Veziculele sînt pline cu un lichid limpede produs printr-un edem intramalpighian (S. Longhin).Atât aceste vezicule, cît și pruritul cutanat intens^eprezintă"mani- festări de alergie la toxinele parazitare și țin de sensibilizarea prealabilă, a bolnavului la acele toxine. Un bolnav sensibilizat va avea manifestări de scabie intense chiar în fața unui parazitism slab și, dimpotrivă, în lipsa acestei sensibilizări, manifestările clinice vor fi slabe chiar în cazuri cu paraziți numeroși. Vechea concepție că pruritul în scabie se datorează, mișcărilor parazitului în grosimea pielii trebuie înlocuită cu patogenia alergică a scabiei.Unii autori au remarcat dispariția simptomelor scabiei în momentul apariției unei alte boli generale intercurente, ca pneumonie, erizipel și altele; cu această ocazie, pruritul scade și dispare, galeriile epidermice dispar și rîia pare vindecată, pentru a reapărea la vindecarea bolii nou intervenite. Faptul se explică prin ouăle rămase în fostele galerii, care au rezistat și eclozează atunci cînd terenul de dezvoltare al acarienilor redevine prielnic (A. Hardy).Imunitate și receptivitate. S-a observat în unele țări subdezvok tate un procent foarte ridicat de îmbolnăviri cu scabie la copii și, dimpotrivă, un procent foarte scăzut la adulți. Asemenea fapte se explică prin dobândirea de către adulți a unei imunități în urma atacurilor anterioare de scabie (din timpul copilăriei). Există, cu alte cuvinte, terenuri receptive și nereceptive pentru dezvoltarea paraziților. Există și terenuri exagerat de receptive, care favorizează la extrem înmulțirea paraziților prin creșterea fertilității lor. Este ceea ce se întîmplă în cazurile de scabie norvegiană.Scabia norvegiană. Observată mai întîi de Danilsen și Boerk în Norvegia (de unde îi vine numele), boala e departe de a fi’ limitată la această țară. Ea poate fi întîlnită oriunde se găsește scabia ordinară întrucît nu este datorată unei varietăți particulare a parazitului, ci unui raport parazit — gazdă modificat prin scăderea rezistenței gazdei la atacul acarianului. în această formă de scabie, leziunile pot cuprinde întregul corp, adică și fața și spatele, care erau în general cruțate de scabia obișnuită. De asemenea, pot cuprinde și pielea capului acoperită cu păr, precum și unghiile, care sînt atacate și deformate. Leziunile cutanate se acoperă de cruste groase in care pot fi găsiți foarte numeroși sarcopți (dintre care o parte sînt morți). Fertilitatea enormă a paraziților face ca scabia norvegiană să fie foarte contagioasă, dar anturajul bolnavului nu capătă decît excepțional același fel grav de boală, ci numai scabie obișnuită — ceea ce constituie cea mai bună dovadă că nu e vorba de o specie particulară de Sarcoptes (Sarcoptes crustosae), așa cum s-a crezut, ci este o problemă de teren, de receptivitate. în Norvegia, boala a fost observată la bolnavi care aveau și lepră și s-a presupus că lepra ar fi modificat comportarea paraziților. S-au găsit însă și cazuri de scabie norvegiană în afară de orice teren lepros.Fertilitatea exagerată a acarienilor în scabia norvegiană poate merge așa departe încît să grăbească maturația și ecloziunea ouălor și să, transforme în vivipară o femelă de Sarcoptes obișnuit ovipară, așa cum. am arătat anterior că s-a întâmplat într-un caz de scabie norvegiană întîlnit la noi în țară.După Buxton (citat de A. Da Costa Lima), dacă acarianul care provoacă forma norvegiană de scabie ar aparține realmente unei varietăți distincte a parazitului omului, boala trebuia să fi dispărut de mult ținînd seama de extrema sa raritate. A. Da Costa Lima sugerează că, mai degrabă, ar fi implicate varietăți ale sarcoptului scabiei provenite de la unele animale domestice sau sălbatice, cum ar fi lup, cîine sau porc, și cere să se studieze cu mai multă atenție aceste varietăți. Potrivit indicațiilor lui Burton și Fuerstenberg, cei șapte spini de pe notogaster la aceste varietăți ar fi terminați în vîrf ascuțit, pe cită vreme la varietatea umană ar fi bifurcați. în cazul de la Timișoara (forma cu fertilitatea mărită pe care a semnalât-o unul din noi) paraziții aveau acești spini bifizi la vîrf.Sarcoptidae ale animalelor domestice sau sălbatice. Multe animale domestice sau sălbatice pot fi atinse de scabie sarcoptică provocată de varietăți ecologice ale sarcoptului scabiei umane (Sarcoptes scabiei var) hominis). Aceste varietăți sînt denumite cu numele gazdei lor. naturale. Ele pot trece eventual pe om, cum pot trece și pe o altă specie animală, dar în general boala pe care o provoacă în aceste condiții este mult mai ușoară decît cea produsă Ia gazda lor obișnuită, pentru care sînt mult mai bine adaptate. De cele mai multe ori, boala astfel căpătată se mărginește la erupții pruriginoase polimorfe, lipsite de galeriile sarcoptice caracteristice, care fie că se vindecă spontan, fie că se vindecă foarte ușor după un tratament de scurtă durată. Așa spre exemplu, scabia calului, produsă de Sarcoptes scabiei var. equi, a trecut de multe ori la călăreții calului respectiv sau la grăjdari, dar boala provocată omului a fost totdeauna foarte ușoară. Sarcoptes scabiei var. cuniculi (de la iepure) poate da omului o scabie care se vindecă spontan. La fel, Sarcoptes scabiei var. caniș (de la cîine).ratamentul se poate face, în general, cu Lindan (gamahexanclorhe- xan) în vaselină 0,1% la copii și 1% la adulți; sulf în vaselină 3—5% la copii și 10% la adulți sau benzoat de benzii 12% la copii și 25% la adulți. Rezultate satisfăcătoare se mai pot obține cu Mitigal, Furax etc.Forme clinice atipice de scabie. în ultimii ani au început să se prezinte la consultațiile de policlinică forme de scabie atipice. Ele apar ca placarde izolate de dermatită pruriginoasă în care predomină o erupție de papule foarte mici. La nivelul unora dintre aceste placarde se găsesc sarcopți de scabie tipici. în altele însă se găsesc alte specii de acarieni, cu totul deosebiți morfologic, în primul rînd prin aceea că au picioarele lungi. într-unul din asemenea cazuri, dr. Ana Morfei a reușit să extragă dintr-o papulă un acarian identificat ca aparținînd unei specii de Cheyletus (probabil Cheyletus eruditus), a cărui prezență în leziuni cutanate umane e insolită.

  • Dezinsectia chimica

    Dezinsectia se realizeaza prin aplicarea unor biocide speciale, omologate special pentru combaterea acestui tip de parazit.

    In spatii interioare se realizeaza prin pulverizare reziduala cu pompe de joasa presiune.

    In spatii exterioare se realizeaza atat pri pulverizare reziduala cat si prin pulverizare LV cu atomizoare de mare putere atat pe alei, pereti cat si in vegetatie.

  • Acarieni de praf - Genul Dermatophagoides

       Denumire stiintifica: Genul Dermatophagoides -  Denumire populara: acarienii de praf Din punct de vedere morfologic, genul Dermatophagoides are în comun cu sarcoptidele forma globuloasă, prezenţa de epimerite şi lipsa de stigmate respiratorii. Se deosebeşte însă de ele prin lungimea picioarelor. .Ambele specii fac parte dintre acarienii detriticoli, care se [...]

    Read more

    Fam Sarcoptidae - Raia

       FAMILIA SARCOPTIDAE - Caracteristici si combatere - Scabie in denumire pop "Raia"- "Raie" Sarcoptidele sînt tot acarieni cu epimerite, dar nu sînt vermiformi. ci globuloși.Reprezentantul cel mai bine cunoscut al acestei familii este Sarcop- tes scabiei, agentul cauzator al rîiei umane.Sarcoptes scabiei. Are o formă globuloasă, ușor ovalară. Cele două sexe se [...]

    Read more

    Fam Trombidiidae

       Această familie cuprinde acarieni care posedă un sistem respirator traheal, sînt acoperiți de numeroși peri penați, mătăsoși, iar în stare lai vară duc o viață parazită hrănindu-se pe diverse mamifere, reptile sa păsări și atacînd și omul. în stare adultă duc o viață liberă, hrănindu-s cu sucuri vegetale. Prezentăm din această familie [...]

    Read more

    1 of page 5

Call Now Button