Demodex folliculorum (Simon, 1842). Acest acarian parazit trăiește, așa cum arată și numele, în foliculii piloși ai pielii. Corpul său, turtit dorsoventral, este alungit, vermiform (fig. Ic). Măsoară în lungime 350 — 400 p o lățime de 40—45p. Privit pe fața ventrală dă impresia că posedă două regiuni distincte : una anterioară, care ar fi cefalotoracele și care ar cuprinde cam o treime din lungimea lui, și una posterioară („abdomenul”) de lungime variabilă, putînd depăși de două ori lungimea porțiunii ante­rioare. întreaga porțiune posterioară e brăzdată de o striație transversală foarte strinsă delimitînd inele foarte înguste. Privit însă pe fața dorsală, aspectul striației transversale abdominale e deosebit, întrucît pe fața dorsală striațiile depășesc „abdomenul” și trec și pe cefalotorace pînă ia nivelul celei de a 3-a perechi de picioare. Ceva mai mult, în regiunea ante­rioară ele își schimbă orientarea și, în loc de a rămîne strict transversale, iau o direcție curbiliniară cu concavitatea dirijată anterior, delimitînd în concavitatea lor o zonă nestriată mai mult sau mai puțin alungită situată median anteroposterior. Pe de altă parte, privite cu atenție la o mărime puternică a microscopului ne dăm seama că aceste striațiuni — cu deo­sebire în această regiune dorsală anterioară — nu corespund unei inelații reale ci reprezintă doar simple repliuri tegumentare ornamentale adesea întrerupte neregulat.

Aparatul bucal se găsește terminal anterior. El este constituit din următoarele piese : două maxile străjuite lateral de palpi maxilari, situate pe un plan inferior (deci mai ventral) și două mandibule situate pe un plan superior (deci mai dorsal). întregul complex bucal este protejat dorsal de un repliu membranos (camerostomul) care îl acoperă în mare parte.

Cele 4 perechi de picioare sînt situate pe fața ventrală a cefaloto- racelui, adică a treimii anterioare a parazitului, în dreptul epimeritelor respective, care constituie ca un „gril” costal. Fiecare picior e format din 3 articole și se termină cu cîte două gheare ușor neegale între ele. Ghea­rele prezintă o dințătură secundară care le dă aspectul unor piepteni.

în cursul evoluției sale, parazitul trece prin faza de ou, larvă apodă, larvă hexapodă, larvă octopodă, nimfă octopodă și adult. Frangoise Fuss arată că la Demodex folliculorum există și posibilitatea unei viviparități, larva apodă putîndu-se dezvolta chiar în abdomenul femelei și fiind eli­minată ca atare. Se pare de altfel că trecerea de la ou la larva apodă nu

se realizează prin ecloziune, ci printr-o modificare treptată a oului, care se alungește și se transformă cu totul în larva apodă, lipsită nu numai de picioare, dar și de aparat bucal (F. Fuss). Curînd se vor dezvolta pe această larvă picioarele (3 perechi) sub forma unor simple papile dințate „în fie­răstrău” pe una din laturi și prezentînd la capăt un. spin ascuțit. în același timp apar pe larvă și formațiile care vor devppd' dpjrp-erițele. Aparatul bucal se formează si se perfecționează cu încetul, hțînd tot mai mult înfă-țișarea definitivă. încep să apară și striațiile abdominale. în sfîrșit, pe această larvă apare și cea de-a 4-a pereche de picioare, care va transforma larva hexapodă în larvă octopodă.

Toate modificările de mai sus se realizează treptat, prin creștere continuă, dar fără existența de năpîrliri care să se interpună între diferi­tele stadii de creștere. Prima năpîrlire se produce doar la trecerea de la larva octopodă la nimfa octopodă. După această năpîrlire, parazitul apare complet dezvoltat, in afara aparatului sexual. Dar nici pentru realizarea acestuia nu este necesară o nouă năpîrlire.

Habitat, varietăți și specii. Demodex folliculorum trăiește în foliculii piloși ai omului, la rădăcina firelor de păr, hrănindu-se cu sebumul produs de glandele sebacee. La fel, se pot găsi demodecși în foliculii piloși de la diverse animale domestice sau sălbatice. De cele mai multe ori, aceștia au căpătat nume de specie deosebite, în raport cu gazda respectivă (Demo­dex caniș, D. cati, D. suis etc.). Autorii nu sînt însă de acord dacă e vorba în adevăr de specii distincte sau de simple varietăți, uneori numai ecolo­gice. încercarea de a trece un demodex de la o specie-gazdă la altă specie nu reușește întotdeauna (R. Blanchard). Pentru moment se poate spune doar că, pe baza morfologiei sale, dintre demodecșii paraziți ai diferitelor animale domestice, cel mai îndreptățit a fi considerat ca o specie independentă este acela de la porc datorită dezvoltării particulare a lățimii sale, ceea ce îi conferă asemănarea cu o frunză (de unde și numele de Demodex pkyl- loides). Demodexul de la bovidee e mai aproape ca formă de acela întîlnit la porc decît de acela întîlnit la om. în mai multe observații asupra unor specii de Demodex care au reușit să treacă la o gazdă diferită decît cea specifică, parazitarea ia aceasta din urmă a fost foarte ușoară clinic și a dispărut rapid, ceea ce arată că parazitul nu a putut găsi acolo un mediu favorabil de dezvoltare. Z. H. Akbulatova propune relativ recent (1970) scindarea speciei proprii omului în două forme deosebite, pe baza unor constelații de fine caractere morfologice deosebite. Această autoare desem­nează una din forme, care e și mai scurtă, cu numele de brevis și pe aceea mai alungită cu numele de longus.

Demodex folliculorum a fost acuzat de a introduce în grosimea pielii microorganisme patogene, cum sînt virusul trahomului sau bacilii Hansen. A. Borrel i-a găsit prezenți în număr mare în secțiuni cutanate în cazuri de epiteliom al sinului și le atribuie un rol în producerea acestei afecțiuni fie ca agent iritant local, fie ca transmițător al unui virus ipotetic (fi. Brumpt).

Parazitul se găsește adesea asociat în viața parazitară cu stafilococul alb, pe care îl folosește fie direct pentru nutriția sa proprie, fie prin aceea că stafilococii ar scinda acizii grași din secreția seboreică și ar contribui prin aceasta la o mai bună hrănire a acarianului.

Dificultățile pe care paraziții, înghesuiți în foliculii piloși, le provoacă eliminării sebumului duc la stagnarea și acumularea acestuia în glandele sebacee și Ia formarea de comedoame (în care se regăsesc cu ușurință para­ziții). Dar ei se pot decela și în pielea aparent sănătoasă dacă îi căutăm prin presarea acesteia între două degete, cu deosebire a pielii din regiunea șanțului nazogenian sau a celei de la vîrful nasului care, la om, par a fi locurile de elecție pentru demodecși. Bi se găsesc de asemenea adeseori și în cerumen și, pentru prima oară, parazitul a fost descoperit la om tocmai în această localizare, în conductul auditiv extern. Un alt loc de elecție e constituit de foliculii ciliari ai pleoapelor.

Roiul patogen. Părerile sînt împărțite. Există încă autori care nu atribuie acestui parazit un rol patogen. El a fost însă întîlnit de foarte multe ori în cazuri de acnee, pustule sebacee, hiperpigmentarea pielii, nevi, liiperkeratoze, epitelioame, cancere de sîn, ceea ce determină pe alți autori să-i atribuie un rol important în aceste afecțiuni. Parazitul poate produce — în special la bătrîni — o blefarită de un tip special, studiată cu atenție în 1970 de către M. S. Norm. Bolnavii prezintă înroșire, cruste fine și o senzație de prurit pe marginea ciliară a pleoapelor. Epiteliul foli- cular, iritat probabil de mișcările paraziților, precum și de produsele meta­bolice eliminate de ei, proliferează, iar marginile foliculului se ridică de nivel. Rezultă astfel o masă proliferantă de celule epiteliale care se for­mează în jurul gurii foliculului și care va constitui o teacă de 1—2 mm în jurul bazei cilului respectiv. Acesta degenerează, se rupe și cade (Maria Niculescu). Cilindrii epiteliali se pot observa chiar cu ochiul liber, dar încă mai bine la lampa cu fantă; Morgan și colab. (citați de M. S. Norm), ca și acest autor îi consideră caracteristici pentru blefarita demodecică. Căde­rea paraziților sau a cililor parazitați, în sacul conjunctiva! determină conjunctivite, dermatite angulare și marginale palpebrale, cu hiperemie conjunctivală, secreție cleioasă care aglutinează cilii. Demodecșii gene­rează și afecțiuni glandulare (meibomite, chalazion) prin inflamația dato­rată hiperfuncției glandei iritate și suprainfectării ei cu germeni patogeni, în special cu stafilococul alb (Maria Niculescu).

Așa cum s-a mai arătat, Demodex folliculorum a fost incriminat de către A. Borrel ca putînd fi cauzator de tumori canceroase, direct prin to­xinele sale sau ca transmițător al unui virus ipotetic. în 7 din 10 cazuri de tumori canceroase, acest autor a pus în evidență numeroși demodecși atît în vecinătatea imediată a leziunilor, cît și în regiunea cutanată res­pectivă. în unele cazuri, paraziții au fost găsiți în leziunile canceroase incipiente.

De asemenea, A. Borrel a incriminat pe Demodex folliculorum ca un posibil transmițător al leprei. Borrel a găsit, în secțiuni anatomopato- logice ale unui leprom din regiunea nazală, numeroși bacili Hansen pe suprafața demodecșilor. La aceeași ipoteză s-a raliat și J. Guiart.

Dubreuilh (citat de J. Guiart) a observat parazitul în unele pigmen­tații anormale ale feței simulînd un pitiriazis. El a prezentat cazul unei femei care avea pe figură pete gălbui ce creșteau în întindere, dar nu erau însoțite de prurit sau de inflamație; acestea se găseau mai ales în jurul gurii, pe obraji, gît și piept; pielea nu era descuamată, dar era fin rugoasă și granitată datorită proeminenței foliculilor piloși. Produsul de raclaj al leziunilor conținea numeroși demodecși, dar nici un exemplar micotic de Jlalassezia furfur. în Italia, De Amicis și Majocchi, citați de același autor, au găsit alte două cazuri asemănătoare. Toate orificiile foliculare piloase erau înconjurate de o mică pată circulară caracteristică. Este foarte pro­babil ca petele să fie produse de secrețiile paraziților, în același fel cum morpionii provoacă pe piele petele albăstrui (J. Guiart). în balanța para­zit — gazdă, omul reușește să se apere bine de Demodex. numărul para­ziților fiind în consecință minim, iar efectul lor putînd trece complet neobservat chiar de mari specialiști dermatologi.

J. Guiart povestește în această privință următoarele în Precis de parasitologie din 1922 : „în tratatele recente de boli de piele, Demodex nici nu este citat printre paraziții pielii. Un mare profesor de dermatologie, pentru care profesăm multă stimă, deși a scris mult asupra acneii și seboreii, a mers pînă la a zice ... «Demodexul, de care toată lumea vorbește, dar pe care nimeni nu l-a văzut» . . .Or, in mai puțin timp decît mi-a trebuit pentru a scrie aceste rindurJ am putut ca, în propriul său laborator, să i-1 arătăm unei persoane din anturajul său, aleasa chiar de el. Sperăm acum că a fost convins și că vă ține seama și de Demodez in cărțile sala viitoare”.

Și tot J. Guiart citează următoarea declarație a lui Erasmus Wilson : ,,Greutatea nu este de a găsi demodecși, ci de a găsi o persoană care să nu-i aibă, cu excepția nou-născutului, la care nu există”.

Gruby l-a găsit la Paris la 66% din indivizii cercetați, Laboulbene la 1/3 (33%) (J. Guiart).

Pe de altă parte, cazurile sînt cu atît mai numeroase cu cit per­soanele cercetate au o vîrstă mai înaintată.

Dacă omul tolerează în general foarte bine varietatea umană de Demodex (D. folliculorum), cîinele tolerează totdeauna foarte rău pe D. caniș. Acesta poate provoca tulburări foarte serioase cîinelui, care capătă așa-numita „rîie demodecică”, în care principalul rol îl joacă asocierea acarianului cu diferiți microbi și, în special, cu stafilococi. De multe ori afecțiunea e fatală pentru cîine. De asemenea, la porc, D. phylloides (sin. D. suis) poate provoca o acnee pustuloasă.