Dezinsectie acarieni de praf – Genul Dermatophagoides – Informatii complete

Denumire stiintifica: Genul Dermatophagoides –  Denumire populara: acarienii de praf

Din punct de vedere morfologic, genul Dermatophagoides are în comun cu sarcoptidele forma globuloasă, prezenţa de epimerite şi lipsa de stigmate respiratorii. Se deosebeşte însă de ele prin lungimea picioarelor. .Ambele specii fac parte dintre acarienii detriticoli, care se hrănesc cu produse de descuamaţie epidermică aflate în ceea ce se numeşte „praful de locuinţr. Pemela de Dermatophagoides pteronyssinus are o lungime de 350 p. pe o lărgime m.aximă de 215 Cuticula prezintă o striaţie fină, foarte apropia,tă. in lungul epimerelor sînt zone de suprafaţă şagrinate. Rostrul are chelicere foarte dezvoltate, prevăzute cu dinţi mari. Palpii maxilari sint alcătuiţi din două articole : primul — de două ori mai lung al doilea, care e inserat pe 14a terminală internă a celu.i dintu. Orificiul anal se află pe faţa ventrală, median, foarte posterior ; orificiul genital, in forma unui Y răsturnat — ventral, pe linia mediană, ceva mai aproape de extremitatea anterioară deelt de cea posterioară a corputui. Picioarele sînt formate din 5 articole ; ele se termină, cu cite o ventuză situată pe nn mic pedicul (pretars). Cele două perechi anterioare sînt ceva mai groase deelt cele posterioare. Perechea a patra de picioare este ceva mai scurtă, decît a treia, dar diferenţa e foarte mică. Masculul e lung de aproape 300 p, pe o lărgime de aproape 200 p.. Rostrul e asemănător cu acela al femelei. Zonele şagrinate care Insoţese epimeritele sînt mai largi. Organul sexual, bine dezvoltat, se găseşte la nivelul coxei a patra de picioare, pe linia mediană ventrală. Anusul, pe linia mediană, ventrală, foarte posterior, are cIte o ventuză de o parte şi de alta a lui, iar Intreaga zonă perianală e Ineonjurată, de un cerc chiti-nos ovoidal 1n care sInt cuprinse si ventuzele paraanale. Primele două perechi de picioare sInt inegale ; picioarele perechii a treia — mult mai dezvoltate şi mai lungi ; cele ale perechii a patra — mai subţiri şi mai scurte. Evoluţia. Iată, pe scurt, modul de evoluţie al acestei specii, după J.E.M.H. van Brunswijk şi R. Voorhorst. Femela depune 30-40 de ouă, din care in circa o săptămînă vor ecloza larvele hexapod.e. Ele se vor transforma, pe rînd, 1n două stadii nimfale protonimfa şi tritonimfa. Din aceasta din urmă, va ieşi adultul. Protonimfa e caracterizată prin prezenţa unei perechi de ventuze, iar tritonimfa — prin două perechi. Van Brunswijk semnalează la speeia foarte apropiată — D. eulinae—existenţa a două tipuri de tritonimfe, care diferă uşor una de alta. La tritonimfa care va da naştere unei femele, coxele perechii a treia şi a patra de picioare sint mai largi, la acelea care vor da naştere unui mas-eul, coxele sint mai Inguste. • Întreaga dezvoltare a acestor acarieni, In condiţii de temperatură de umezeală favorabile, durează 25-30 de zile. Rolul patogen. Mai mulţi alergologi olandezi, Intre care In primul rind R. Voorbhorst şi soţii Spieksma, au arătat, IncepInd din cel de al şaselea deceniu al secolul-ui nostru, că alergenfcitatea prafului de locuinţe se datorează prezenţei în acest praf a acarienilor detriticoli, dintre care rolul eel mai important âl deţine acarianul Dermatophagoides pteronyssănus. La acest punct de vedere s-a raliat şi A. Fain din Belgia, care la rindul său a adus importante date 1n această problemă • de asemenea, mai mulţi cercetători japonezi, Intre care Teramusa Miyamoto, Tatsushi Ishizaki şi Shigeo Sato. Dintre cele două, specii principale ale genului Dermatophagoides, specia D. pteronyssinas se Infilneşte mai ales 1n continentul european şi cel african, pe eind D. farinae (sin. culinae) — mai ales în continentul american şi In Extremul Qrient. Această din urmă specie este mult mai uşor de cultivat pentru a fi utilizată, 1n cercetări de laborator şi a fost cu precădere folosită, de autorii japonezi, pe chad prima specie este folo-sită aproape exclusiv de cercetătorii europeni. Studiile minuţioase ale acestor două specii au urmărit, în primul rind, de ce manifestările alergice induse de praful de locuinţă sînt mai intense toamna (august, septembrie, octombrie) şi mai şterse primăvara, (februarie, martie, aprilie). Faptul dovedeşte eă la baza manifestărilor alergice (manifestări reumatice, rinite acute vasomotorii, astm bronşie) stă un element viu, care depăşeşte influenţa exercitată de „mătreaţa umană” prezentă in praf. Acest element viu este reprezentat tocmai de acarienii detliticoli, cei mai numeroşi aFarţinînd genului Dermatopha-goides. Pe de altă parte, cercetările alergologice au dovedit că aproapc nici unul dintre copiii sensibili la influenţa prafului de locuinţă nu este negativ la testele cu extracte din acşti acarieni. De altfel, culturile de acarieni conţin aşa de mult alergen încît extractele lor diluate chiar la 1 la un milion pot să dea Incă reacţii pozitive la subieeţii sensibilizaţi iar în unele cazuri sensibilitatea acestora a ajuns la diluţia de 1 la 10 milioane (D. G. Wraith, 1967). Acarienii sînt alergizanţi nu numai în stadiul de fiinţe vii, ci chiar si morţi sau prin resturile lor chitinoase, excrete sau secreţii. Astfel, 25 de-acarieni vii din specia D. pteronyssinus au fost introduşi de A. Fain într-un recipient cu pulbere de sticlă ; ei au fost lăsaţi acolo un timp oarecare, după care au fost scoşi şi s-au făcut două alergene : unul extras din acarienii vii, iar celălalt din pulberea de sticlă în care fuseser• ţinuţi acarienii. Ambele alergene s-au dovedit la fel de active, de unde-rezultă că declanşarea de accidente respiratorii la persoane sensibilizate se poate produce şi numai prin inhalarea de pulberi foarte fine conţinind produsele de excreţie sau de secreţie ale acarienilor respectivi (A. Fain)_ În aceeaşi ordine de idei, Z. Halmei şi F.A.E. Alexander au observat existenţa la aceşti acarieni a unor granule colorate închis, avînd dimen-siunea de 15-20 pe care le-au considerat ca reprezentînd excrete. Ele au fost prevalate prin- microdisecţie şi folosite pentru prepararea unui alergen, care s-a dovedit foarte puternic, cu mult mai puternic decît acela extras din praful de locuinţă, dînd reacţii cutanate sp, cifice la diluţii de 10 milioane de ori mai mari decît acelea la care erau active extractele stand.ard din praful dE casă. Aşadar, aceste granule conţinînd alergenul pot fi ataşate de corpul acarienilor, intrInd şi în extractul din corpul lor total. După M. Alain şi N. Hjorth (1970), detritusurile din acarieni, răs-pindite pe saltea şi pe- rufăria de noapte, s-ar putea introduce şi în piele 1n eursul unor scărpinări vioiente noaptea, exacerbind raincărimea resim-ţită de pacienţi. In praful de locuinţă însă nu există numai speciile genului Derma-tophagoides, ci şi alte specii de acarieni. A. M. Cunington a găsit încă : Glieiphagus domestieus, Cheyletus eruditus şi Cheyletus trouessardi, dar mai puţin frecvent şi într-o cantitate mult mai raică. Alţi autori au mai găsit şi alte specii, dar, la fel, în cantităţi reduse în ţările europene, D. pteronyssinus se găseşte cu o frecvenţă deosebit de mare Frecvenţa cu care acesta se găseşte în Olanda este aşa de mare încît R. Voorhorst şi colab. se întreabă cum a fost cu putinţă ca .existenţa lui în praful de locuinţă să treacă atîta vreme neobservată. Ei merg totuşi prea .departe atunci cind afirmă că „oricare praf de locuinţă”,, din oriceregiune a pămln-tului, conţine Dermatophagoides pteronOsinus de la 1 exemplar la 500 de exemplare pe gramul de pulbere Am exagera şi dacă am atribui orice manifestare alergică determinată de praful de locuinţă exclusiv acarie-ni1or existenţi in acesta. Dintre cei care profesează o opinie contrară unei astfel de exagerări cităm pe Christine Bernecker, care, după propriile ei cercetări, ajunge la concluzia că, în adevăr, Dermatophagoides pteronyssi-rws este un alergen major, dar numai 1n aproape jumătatea cazurilor puternie pozitive la praful de locuinţă. Este probabil că şi alţi acarieni au o putere alergenică ; totodată, in praful de locuinţă mai există şi alte substanţe — mucegaiuri, peri animali sau fragmente din ţesuturi — a căror importanţă nu a fost încă, 1n mod convingător, exclusă (C. Bernecker). M. K. Mc Allen şi E.S.K. Assem au încercat şi proba terapeutică, pentru dovedirea rolului acarienilor în producerea fenomenelor alergice. Ei au realizat o desensibilizare a 20 de pacienţi suferind de astm prin culturi de Dermatophagoides pteron,yssinus, obţinînd o remisiune a simpto-melor numai la 8 şi o ameliorare la, alţi 5., Doza de vîrf utilizată pentru desensibilizare a fost de 0,01 %. Metode de căutare a aearienilor in praful de locuintă. Cea, mai simplă dintre aceste metode şi cea, mai uşor de realizat este aceea des-crisă, de A. Fain, inspirată din metodele de analiză coproparazitologică. Ea eonstă in suspendarea a 50 g de praf de locuinţă în cirea 50 ml dintr-o soluţie saturată de sare de bueătărie. Se adaugă 5-10 picături dintr-un detergent (Mahoxol) în soluţie apoasă, de 4%. Amestecul se agită viguros, apoi se lasă să decanteze cîteva minute. Lichidul supernatant se trece în cutii Petri. Acarienii plutesc la suprafaţă, de unde sint extraşi şi exami-naţi microscopic. Solomon, citat de Maunsell şi colab., foloseşte în acelaşi scop tot o metodă de flotaţie, dar cu soluţia de diclormetan, a cărei densitate spe-cifică este mai ware (1,324 — 1,372). in acord cu utilizarea unei soluţii cu densitate specifică mai ridicată decît a soluţiei saturate de elorură de sodiu şi inspirată tot din cercetările de coproparazitologie, noi am propune metoda sugerată de A. Fain, dar realizată cu. soluţia saturată preconizată în coproparazitologie de lCalanterian, şi anume cea de azotat de sodiu.

Dezinsectia chimica a acarienilor de praf

Dezinsectia se realizeaza prin aplicarea unor biocide speciale, omologate special pentru combaterea acestui tip de parazit.In spatii interioare se realizeaza prin pulverizare reziduala cu pompe de joasa presiune.In spatii exterioare se realizeaza atat pri pulverizare reziduala cat si prin pulverizare LV cu atomizoare de mare putere atat pe alei, pereti cat si in vegetatie.